vineri, 31 august 2012

Porcăria de la Bistriţa!

Bătaie de joc la meciul din această seară, dintre Gloria Bistriţa şi CSMS Iaşi: deşi a fost învinsă, echipa ieşeană a luat gol din ofsaid, iar arbitrajul a fost mai mult decât părtinitor. Astfel, fiul lui Crăciunescu a trecut cu vederea 3 minute de după golul eronat validat de asistentul şi centralul partidei, 3 minute în care portarul gazdelor, „Emi” Dolha l-a înjurat ca la uşa cortului pe Keita şi a făcut gesturi obscene în direcţia jucătorului de culoare, pe buzele goal-keeper-ului bistriţean apărând şi replici rasiste. În loc să-l elimine pe „Emi”, Teo Crăciunescu i-a dat doar galben acestuia, dar şi lui Keita, care n-a scos un cuvânt... Mai mult, deşi gazdele au tras copios de timp după marcarea unicului gol (din ofsaid!), acelaşi Crăciunescu a dat doar... 5 minute de prelungire, în condiţiile în care se impuneau cel puţin 8 minute (cate 30 de secunde pentru cele 6 schimbari, 2 accidentari care au necesitat cel putin 2 minute si sase cartonase galbene, plus injuraturile lui Dolha, care au durat pe putin 2 minute)... Vorba românului: „La omul sărac, nici boii nu trag!” Aşadar, cu „ajutorul” arbitrilor români, CSMS Iaşi se afundă tot mai mult în subsolul clasamentului! Şi asta nu pentru că ieşenii ar juca rău, ba din contra! În orice caz, atât ghinionul, cât şi furtişagurile de doi lei vechi ale arbitrilor se ţin scai de echipa ieşeană, condusă acum de Ciobotariu...

sâmbătă, 4 august 2012

Pariuri pentru sambata

Anderlecht - Germinal - Over 2,5 goals (1,50); Lokeren - Mons - Over 2,5 goals (1,65); Charleroi - Club Brugge - Over 2,5 goals (1,65); Honefoss - Stromsgodset - Over 2,5 goals (1,60); 1860 Munich - Jahn Regensburg - Over 2,5 goals (1,70); Hamilton - Annan - Over 2,5 goals (1,50); Montrose - Cowdenbeath - Over 2,5 goals (1,60); Raith - Berwick - Over 2,5 goals (1,60).

joi, 2 august 2012

Cateva pronosticuri pentru joi

Kups - Bursaspor - Under 2,5 goals (1,82); Dila Giori - Anorthosis - Under 2,5 goals (1,60); Aik Stockh - Lech Pozna - Over 2,5 goals (1,90); Bnei Yehud - Paok - Under 2,5 goals (1,70); Kalmar - Young Boys - Under 2,5 goals (1,82); Ruch Chorz - Viktoria Plzen - Over 2,5 goals (1,75); Heerenveen - Rapid - Under 2,5 goals (1,70); Steaua - Trnava - Handicap 1 (2,01); Genk - Aktobe - Over 2,5 goals (1,65); Crvena Zve - Omonia Nicosia - 1 (1,90); Videoton - Gent - Under 2,5 goals (1,95); Hajduk Split - Inter - Under 2,5 goals (1,95); Eskisehir - Marseille - Multi-Gol 2-3 (1,90); Athletic Bilbao - Slaven Belupo - Handicap 1 (1,52); Fk Sarajevo - Zeta - Over 2,5 goals (1,80).

miercuri, 1 august 2012

Pariuri pentru miercuri

Bate Borisov - Debreceni - Under 2,5 goals (1,60); Kiryat - Neftchi - Multi-Gol 2-3 (1,90); Molde - Basel - Multi-Gol 2-3 (1,91); Sheriff - Dinamo Zagreb - Under 2,5 goals (1,55); Anderlecht - Ekranas - Handicap 1 (1,51); Cluj - Slovan - 1 (1,80); Fenerbahce - Vaslui - Multi-Gol 2-3 (1,91).
ClickLink.ro

Despre mine

Iasi, Iasi, Romania
Parior constant, peste 12 ani de experienta in acest "domeniu". Am o medie de reusita la pronosticuri de aproximativ 75%.
ClickLink.ro