vineri, 21 martie 2008

Criminalii fotbalului romanesc

CIPRIAN NEDELCU

Cine a aruncat bricheta? - aceasta-i intrebarea! Sau una dintre intrebari! Joi seara, fotbalul romanesc s-a schimbat pentru totdeauna. Am putea da vina pe o bricheta, dar am fi minimalisti. Vina o poarta blestemata asta de mentalitate romaneasca!
Nu vreau sa par un vesnic nemultumit, dar chiar m-am saturat de tampenia existenta in tara asta! Orice lucru cat de cat bun pe care il avem, trebuie sa-l distrugem! Fotbalul, in ultimii ani, a mers cat de cat, lucru care nu se poate spune despre alte domenii... Steaua a ajuns in semifinalele unei cupe europene, Rapid a mers pana in sferturi... Nu ne-am descurcat rau, coeficientul UEFA al Romaniei a urcat brusc, punandu-ne in fruntea altor tari cu traditie in fotbalul european. S-au facut investitii, s-au cumparat si s-au vandut jucatori bunisori. Totusi, romanii sunt prapastiosi, indiferent despre ce domeniu facem vorbire!
S-au vehiculat cateva scenarii dupa ceea ce s-a petrecut la derby-ul Rapid - Steaua, insa nimic nu mai poate intoarce un fapt clar: un meci a fost intrerupt pentru prima oara in campionatul Romaniei! Istoria s-a scris si, cel mai probabil, regulamentele vor fi respectate altfel.
In urma cu cativa ani, Dumitru Dragomir a propus, in aceeasi situatie, ca meciul sa continue. Acum s-a luat o altfel de decizie, care o avantajeaza doar pe Steaua si dezavantajeaza 2 echipe: FC Rapid si CFR Cluj. Sigur, daca ne-am lua dupa isteria generala creata dupa meci, am putea fi paranoici si am putea crede ca totul a fost premeditat si ca Gigi, impreuna cu cei de la Federatie, a gasit o solutie pentru a ramane in lupta pentru banisorii dati la calificarea in Champions League... Dar oare o fi asa?! Sau e vorba despre mentalitatea unor frustrati care se duc pe stadioane doar pentru a se defula, pentru a scapa de soacra, de nevasta, de copii si pentru a injura, pentru a se bate sau pentru a arunca in teren cu diverse obiecte?!
Criminalii fotbalului romanesc sunt cei care, prin mentalitatea lor deficitara, comunista si nenorocita, au reusit sa strice un spectacol, aducand oficialitatile in imposibilitatea de a se intoarce din drum. Sigur, arbitrul Deaconu poate fi acuzat de faptul ca e slab de inger sau rau-intentionat, la fel cu Becali poate fi considerat "artizanul" traznaii de joi seara... Dar noua, microbistilor pasnici, ce ne ramane?! Doar un gust amar!
Multi au uitat incidentul prin care a trecut Poli Iasi, cand un suporter a intrat inarmat pe teren, pentru a-l pune la punct pe Andrei Cristea si care s-a luat la harta chiar cu Ionut Popa!!! Astfel de incidente se cumuleaza in ultima vreme si ar trebui sa constituie un semnal de alarma in special pentru organizatorii competitiei, nu doar pentru Federatia Romana de Fotbal!

Niciun comentariu:

ClickLink.ro

Despre mine

Iasi, Iasi, Romania
Parior constant, peste 12 ani de experienta in acest "domeniu". Am o medie de reusita la pronosticuri de aproximativ 75%.
ClickLink.ro